Naţionala de fotbal a României începe, sâmbătă, o nouă campanie de calificare la un turneu final, urmând să întâlnească Andorra, în preliminariile Campionatului European din 2024.
Nici nu știm cum e mai bine și de ce să ne bucurăm, că a luat sfârșit (încă) o campanie eșuată de calificare a Naționalei de fotbal a României sau că începe o nouă campanie, cu noi speranțe și iluzii că, în sfârșit, va fi altfel. Sigur că, în egală măsură, am avea motive să ne întristăm în fața acestei situații. Până una-alta, să rămânem cu picioarele pe pământ și să vedem care e situația.
Noul format al calificărilor europene pentru EURO sau Cupa Mondială va fi modificat, echipele urmând a fi extrase în 12 grupe de câte patru şi cinci echipe, revitalizând în consecinţă competiţia, făcând-o mai puţin previzibilă şi mai dinamică.