Social

Cină în oraș, pentru „o masă caldă”

Tinerii plini de entuziasm de la Edge Academy și-au suflecat mânecile pentru a organiza o frumoasă cină caritabilă, de Moș Niculae. Banii strânși în urma evenimentului vor fi folosiți în cadrul proiectului „O masă caldă”, care aduce săptămânal sute de mese gratuite pentru nevoiașii Clujului.

Inițiativa evenimentului culinar a aparțitut cursanților de la Edge Academy, o asociație care oferă diverse cursuri având ca temă vocațiile creative. În schimbul unei donații de 75 de lei, aceștia au gătit un meniu elegant și complet la un restaurant clujean, de care s-au bucurat cele 50 de persoane, care făcuseră rezervare prealabilă. Reprezentanții proiectului „O masă caldă” estimează că din câștigurile obținute în urma evenimentului va fi asigurat bugetul necesar pentru perioada de sărbători și luna ianuarie a anului viitor.

Ce înseamnă o masă caldă?

„O masă caldă” este idea unor tineri voluntari din mediul universitar clujean, care hrănesc săptămânal, cu bani puțini, dar mult entuziasm, sute de persoane nevoiașe. Proiectul „O masă caldă” a pornit în luna iunie a anului trecut, din mediul universitar clujean. Cosmina Paul, una din inițiatoarele demersului, s-a intersectat cu un grup de oameni sărmani aflați în Piața Muzeului, cu ocazia sărbătorii sfântului Anton. Întrebându-l pe unul dintre călugări cum ar putea fi ajutați acei oameni, a primit răspunsul: „cu o masă caldă”. Acesta a fost și momentul zero a actualei povești de succes. În mai puțin de o săptămână s-a format un grup de voluntari, care au trimis o cerere către primărie prin care solicitau permisiune de a găti în cantina de pe strada Emil Zolla, de lângă biserica franciscană.  Banii erau strânși de la prieteni și colegi, iar cu 100 de lei voluntarii reușeau să pregătească 50 de porții de mâncare. În scurtă vreme, avea să se formeze o tradiție: în fiecare zi de joi, la ora 16:00, în Piața Muzeului oamenii nevoiași sau fără adăpost primeau gratuit „o masă caldă”.


Interesul presei a propulsat proiectul

Lui George Jiglău, unul din coordonatorii de la  „O masă caldă”, nu îi este nici acum foarte clar motivul pentru care demersul lor a fost de așa mare interes pentru presă. Cert este că, „din momentul în care am apărut mai des în media, donațiile au început să vină de peste tot. Acum avem și donatori din alte orașe, pensionari din Iași, de exemplu, care ne trimit donații și ne felicită”.  O explicație posibilă poate avea legătură cu transparența proiectului și traseul relativ scurt al banilor,  de la donator la beneficiar. Cine oferă o contribuție, are certitudinea că din 10 lei se fac cinci porții de mâncare, iar donatorul poate vedea cum sunt folosiți banii și unde ajung.

După un an și jumătate

Astăzi există trei astfel de bucătării sociale în Cluj, unde se gătesc aproximativ 200 de porții de mâncare săptămânal. Pe lângă beneficiarii de la cantina din Piața Muzeului, porțiile ajung la adăposturi și la centre de copii. Acțiunea se petrece în continuare strict pe bază de voluntariat, iar bugetul este asigurat tot prin donații. Acum în Cluj sunt câțiva coordonatori permanenți și zeci de voluntari implicați, nu întotdeauna aceiași. „Momentan, fluxul de donații a îngăduit extinderea număruluoi de cantine și de porții oferite. Însă ar fi o problemă dacă acesta va scădea în viitor”, remarcă George Jiglău.


În plus, de câteva săptămâni, „O masă caldă” a ajuns și la București. Tot prin intermediul unei voluntare a grupului clujean, și cu ajutorul autorităților locale, în capitală au fost inaugurate două astfel de bucătării, în zona „Apărătorii Patriei” și în cartierul Ferentari . 

abonare newsletter