Sănătate

Mâncarea care poate declanșa peste 30 de boli grave

Un studiu amplu publicat recent în British Medical Journal trage un semnal de alarmă asupra pericolelor ascunse în alimentele pe care le consumăm zilnic.

Alimentele ultraprocesate din supermarketuri sunt direct legate de peste 30 de boli grave, inclusiv cancer, depresie și probleme cardiovasculare. Foto: depositphotos.com Alimentele ultraprocesate din supermarketuri sunt direct legate de peste 30 de boli grave, inclusiv cancer, depresie și probleme cardiovasculare. Foto: depositphotos.com

 

 


Cercetarea, care a analizat date de la aproape 10 milioane de oameni din întreaga lume, arată că mâncărurile ultraprocesate sunt direct legate de peste 30 de probleme grave de sănătate, de la cancer până la depresie.

 


Ce sunt exact aceste alimente periculoase? 

Este vorba despre produsele ambalate pe care le găsim la tot pasul în supermarket: sosuri la plic, mâncăruri gata preparate, snacks-uri, băuturi carbogazoase sau cereale cu zahăr. 


Alimentele procesate din supermarket declanșează 30 de boli grave

Aceste produse trec prin numeroase procese industriale și conțin de obicei coloranți, conservanți și alți aditivi chimici.

CITEȘTE ȘI:
Aceste alimente obișnuite duc la deces prematur

Cercetătorii au descoperit că aceste alimente cresc semnificativ riscul unor boli grave precum afecțiuni cardiovasculare mortale, diabet de tip 2, obezitate, diverse forme de cancer, tulburări de anxietate și depresie, probleme cu somnul și afecțiuni gastrointestinale.


Dr. Chris Van Tulleken, expert în domeniu și autor al cărții „Ultra Processed People", oferă o soluție simplă: să înlocuim măcar o masă pe zi bazată pe alimente procesate cu alternative naturale. 

Avertisment pentru sănătate: Sosurile la plic și snacks-urile provoacă boli grave

De exemplu, în loc să folosim sosuri la plic pentru paste, putem opta pentru roșii pasate cu ierburi proaspete.


„Cercetările noastre arată clar că este urgent nevoie de acțiuni concrete pentru reducerea consumului acestor alimente dacă vrem să îmbunătățim sănătatea populației", au concluzionat autorii studiului.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

Foto: depositphotos.com

CITEȘTE ȘI:

Alertă alimentară! Cașcaval contaminat cu Listerie, retras din mai multe magazine Carrefour din țară, inclusiv Cluj.

Ultimele Stiri
abonare newsletter