O comisie specială a Parlamentului a primit, marți, delegația Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), la Senat. Din comisie a făcut parte și Mircea Abrudean, președintele interimar al Senatului, care a declarat la finalul întâlnirii că „România merge înainte spre OCDE”.
Biroul Electoral Central a decis, luni, înregistrarea a încă patru candidaturi la alegerile prezidențiale din luna mai, în total fiind validate 12 candidaturi pentru acest scrutin.
Luni au fost aprobate „două documente esenţiale, în linie cu reorganizarea instituţiei”, respectiv ştatul de funcţii şi Regulamentul de organizare şi funcţionare al serviciilor Senatului, iar în perioada următoare vor fi organizate „concursuri corecte”.
Biroul Electoral Central a decis luni, 17 martie, să valideze dosarul de candidatură depus la alegerile prezidențiale de Anamaria Gavrilă, a anunțat președinta POT.
Perioada de depunere a candidaturilor pentru alegerile prezidențiale din luna mai s-a încheiat. Opt candidaturi au fost înregistrate, iar alte cinci se află în analiza Biroului Electoral Central.
Fostul ministru al Educației Daniel Funeriu și-a depus, sâmbătă, la Biroul Electoral Central (BEC) candidatura independentă pentru alegerile prezidențiale.