Politică

Revoluţionarii, obligaţi să-şi înfiinţeze ferme?

<p />Revoluţionarii îşi vor primi terenurile la care au dreptul însă doar cu o condiţie.

Secretarul de stat pentru problemele revoluţionarilor din decembrie 1989, George Costin, a declarat, vineri, la Cluj-Napoca, că aceştia vor putea primi terenurile la care au dreptul, potrivit legii, doar dacă îşi înfiinţează ferme agricole. Costin, care a participat la o întâlnire cu reprezentanţii asociaţiilor de revoluţionari din şase judeţe din Transilvania, a spus că există anumite probleme deoarece primarii din unele localităţi trenează acordarea terenurilor. “Am avut o discuţie cu ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, deoarece Legea nr. 341/ 2004 prevede acordarea unei suprafeţe de până la 10.000 de metri pătraţi revoluţionarilor, în extravilanul localităţilor. Ei au dreptul la acest teren, dar întâmpină greutăţi din partea autorităţilor locale. Dorim să identificăm terenuri agricole care nu sunt cultivate, să fie cât de cât comasate, pentru a le da revoluţionarilor. Condiţia este ca aceştia să constituie ferme agricole pentru producţia agricolă. Vom încerca să facem câteva ferme la nivelul fiecărui judeţ”, a declarat Costin după întâlnire. El a mai precizat că demersurile pentru scoaterea terenurilor din administrarea Agenţiei Domeniului Statului se vor face doar după ce revoluţionarii se vor constitui în asociaţii.

Secretarul de stat a mai spus că identificarea unor terenuri pentru revoluţionari nu ar trebui să fie o problemă, în condiţiile în care în România sunt înregistrate 3,8 de milioane de hectare de teren necultivat.


La conferinţă a mai participat şi senatorul Raymond Luca, preşedintele Comisiei parlamentare pentru problemele revoluţionarilor din 1989, care a spus că revoluţionarii s-au plâns de faptul că întâmpină greutăţi în primirea terenurilor deoarece primarii nu sunt cooperanţi. “Revoluţionarii au dreptul la teren dar nu primesc suprafeţele stabilite deoarece autorităţile invocă faptul că sunt multe legi reparatorii - pentru deportaţi, partizani, dizidenţi, şi sunt terenuri puţine şi nu ştiu cui să le dea sau dau cui vor”, a spus Luca.

La întâlnirea de vineri, care a avut loc la prefectura Cluj, au participat reprezentanţii asociaţiilor de revoluţionari din Cluj, Bihor, Maramureş, Satu Mare, Sălaj şi Bistriţa-Năsăud.


 

Ultimele Stiri
abonare newsletter