Politică

Negociatorul pentru Bugetul UE 2023, Nicu Ștefănuță, a obținut 1 miliard de euro în plus pentru cetățenii europeni

1 miliard de euro în plus pentru contracararea marilor provocări cu care se confruntă cetățenii europeni: consecințele războiului din Ucraina, crizele energetice, climatice și economice și consolidarea societății și a valorilor europene.

Negociatorul pentru Bugetul UE 2023, Nicu Ștefănuță, a obținut 1 miliard de euro în plus pentru cetățenii europeni Negociatorul pentru Bugetul UE 2023, Nicu Ștefănuță, a obținut 1 miliard de euro în plus pentru cetățenii europeni

 

 


Raportorul General al Bugetului UE 2023, europarlamentarul USR (Renew Europe) Nicu Ștefănuță, a condus negocieri dure pentru bugetul UE 2023, luni, 14 noiembrie, împreună cu Consiliul Uniunii Europene. După 11 ore de discuții, cele două instituții au ajuns la un acord: 1 miliard de euro în plus pentru contracararea marilor provocări cu care se confruntă cetățenii europeni: consecințele războiului din Ucraina, crizele energetice, climatice și economice și consolidarea societății și a valorilor europene.

 


Parlamentul a obținut, în total, 1 048,7 milioane EUR pentru prioritățile sale, pe lângă ceea ce a propus inițial Comisia în proiectul de buget. Deputatul European Nicu Ștefănuță a reușit să sporească finanțarea pentru programe și politici esențiale pentru abordarea consecințelor războiului din Ucraina și a crizei energetice, contribuind la redresarea post-pandemie și consolidarea eforturilor către tranziția verde și digitală: 

„Peste un miliard de euro în plus pentru a reduce prețurile la energie, pentru ne ajuta aliații din Ucraina și Moldova și pentru a ne apăra pe picioarele noastre – pentru asta am luptat și asta am obținut. Cetăţenii nu vor jocuri instituționale, ei aşteaptă rezultate acum”, a declarat Nicu Ștefănuță.


Cele mai importante victorii ale Parlamentului European:

Consecințele războiului din Ucraina

Nicu Ștefănuță a obținut finanțare suplimentară pentru programe europene precum:


  • Erasmus+ - 120 de milioane EUR pentru a sprijini studenții și profesorii din Ucraina,
  • Ajutor umanitar – cu 150 milioane EUR în plus;
  • Fondul pentru azil, migrație și integrare, cu o sumă suplimentară de 35 de milioane EUR;
  • Instrumentul pentru managementul frontierelor și vize, cu 10 milioane EUR;
  • 210 milioane EUR pentru Ucraina și Republica Moldova;
  • Mobilitate militară cu 58,8 EUR.

Energie și climă

Negocierile conduse de Nicu Ștefănuță au dus la sporirea independenței energetice a UE și la sprijinirea cetățenilor și IMM-urilor cu facturi mari la energie, susținând, în același timp, tranziția ecologică și biodiversitatea. Programele europene care au primit finanțare suplimentară sunt: 

  • programul de cercetare Orizont Europa;
  • Facilitatea Conectarea Europei, care finanțează construirea de rețele transeuropene de transport și energie de înaltă calitate;
  • programul LIFE pentru mediu și acțiune pentru climă.

Lecțiile pandemiei: sănătate, o mai bună pregătire pentru crize viitoare, cultură și valori

Nicu Ștefănuță a readus cei 200 de milioane EUR tăiați de către Consiliu pentru programul European pentru sănătate EU4Health și a obținut, în plus, încă 7,5 milioane EUR, având în vedere că pandemia COVID-19 nu s-a încheiat încă, iar sistemele naționale de sănătate au în continuare nevoie de ajutor pentru a deveni mai rezistente. Alte priorități pentru care negociatorul Parlamentului Nicu Ștefănuță a luptat și a obținut sprijin suplimentar includ:


  • Mecanismul UE de protecție civilă (UCPM);
  • Programul Europa Creativă;
  • Programul Europa Digitală;
  • Parchetul European condus de Laura Codruța Kovesi (care a fost suplimentat cu încă 20 de posturi).

Urmează ca acordul să fie discutat în Comisia pentru Bugete joi (17 noiembrie), apoi votat în plenul Parlamentului European în timpul sesiunii de săptămâna viitoare de la Strasbourg.

Nicu Ștefănuță este europarlamentar USR. Este vicepreședinte al Delegației pentru relațiile cu Statele Unite și membru al Comisiei pentru Mediu, Sănătate Publică și Siguranță Alimentară, al Comisiei pentru Bugete a Parlamentului European și membru supleant în Comisia pentru Comerț Internațional.

CITEȘTE ȘI:

Nicu Ștefănuță, negociatorul bugetului UE 2023, a convins Uniunea să ajute Republica Moldova cu 200 de mil. €, în faţa crizei energetice

abonare newsletter