Acordul comercial UE-Mercosur are implicații economice și sociale majore, cu impact semnificativ asupra activității agricole europene. „Fermierii români trebuie protejați”, spune deputatul clujean Remus Lăpușan (PSD).
Al doilea om în stat, clujeanul Mircea Abrudean a transmis, la finalul vizitei sale în Statele Unite ale Americii, faptul că parteneriatul strategic cu România este esențial pentru ambele țări.
Deputatul Remus Lăpușan (PSD Cluj) și-a publicat raportul de activitate la finalul primului an de mandat, cu zeci de propuneri legislative și proiecte pentru clujeni. „Dialogul deschis, implicarea și munca făcută cu responsabilitate rămân direcții constante, pentru ca fiecare pas făcut să aibă sens pentru comunitate”, spune parlamentarul clujean.
Președintele senatului, clujeanul Mircea Abrudean a transmis că sprijinul și exemplu Statelor Unite ale Amercii sunt esențiale pentru menținerea statului de drept în România.
Presiunile economice se resimt tot mai puternic în consum, investiții și în capacitatea de dezvoltare a României. „Majorările de taxe și tăierea investițiilor nu pot reprezenta soluții reale”, a declarat în Parlament deputatul clujean Remus Lăpușan (PSD), care cere decizii coerente pentru relansarea economică.
„Printre prioritățile actualei sesiuni parlamentare, siguranță și protecție pentru cei mai vulnerabili semeni ai noștri”, spune deputatul USR Emanuel Ungureanu.