PNL va continua să asigure guvernarea, chiar dacă PSD demonstrează imaturitate politică, într-un context internațional complicat. „Rămânem pentru a continua reformele în condițiile în care PNRR-ul nu trebuie să devină armă politică”, spune deputatul liberal Ovidiu Cîmpean.
PSD pierde teren, arată cele mai recente sondaje de opinie, în timp ce PNL urcă în preferințele românilor. „Electoratul mobilizat nu judecă după ce spun partidele. Judecă după ce au făcut”, spune deputatul clujean Ovidiu Cîmpean.
Sprijinirea producătorilor români și încurajarea consumului de produse locale sunt esențiale într-un context în care costurile de producție au crescut, iar concurența produselor din import este tot mai puternică. „Sprijinul pentru producătorii locali devine cu atât mai important”, spune deputatul clujean Remus Lăpușan (PSD).
După dezbaterea de la Cluj despre viitorul buget al Uniunii Europene, deputatul Ovidiu Cîmpean a spus că politica de coeziune este foarte importantă pentru UE.
Astăzi, când educația civică riscă să rămână blocată între paginile manualelor, proiectul „Senat Junior” propus de Senatul României reușește să aducă politica mai aproape de copii într-un mod concret și ușor de înțeles.