Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat sâmbătă, în cadrul evenimentului Sports Talks de la Sports Festival, că o eventuală demitere a selecționerului Mircea Lucescu în perioada în care acesta se confrunta cu probleme grave de sănătate ar fi reprezentat „cea mai mare greșeală”.
„Tenisul a fost viața mea.” Cu aceste cuvinte și cu emoția vizibilă în glas, Simona Halep a deschis conferința de presă care precede meciul său oficial de retragere de la BTarena.
Ajuns la 42 de ani, Christian Fabbiani s-a retras din fotbal iar în urmă cu cinci ani a devenit antrenor. În această vară a fost numit pe banca celor de al Vardar, campioana Macedoniei de Nord.
Simona Halep, cea mai titrată jucătoare de tenis din istoria României și fost lider mondial WTA, își va disputa sâmbătă, 13 iunie, meciul oficial de retragere la Cluj-Napoca.