Educație

Grevă generală în învățământ. Profesorii clujeni decid în aceste zile dacă mai intră sau nu la ore!

Profesorii și angajații din învățământ vor decide prin referendum dacă declanșează sau nu o grevă generală pe 22 mai.

Protest al profesorilor în fața Prefecturii Cluj. Foto monitorulcj.ro Protest al profesorilor în fața Prefecturii Cluj. Foto monitorulcj.ro

 

Profesorii și angajații în învățământul clujean au primit miercuri, 19 aprilie, de la sindicatele la care sunt afiliați, un document de centralizare a acordurilor pentru declanșarea grevei generale în data de 22 mai, adică peste aproximativ o lună. 


Lucia Cojocaru, președintele Sindicatului Liber al Învățământului Preuniversitar Clujean (SLIPC), a confirmat pentru monitorulcj.ro primirea documentelor și anunță că ele vor fi distribuite în școli pentru obținerea semnăturilor necesare declanșării grevei generale.

„Astăzi am primit documentele, ele încă nu au fost trimise în școli. Mâine vom începe transmiterea în școli și vom vedea care sunt opțiunile profesorilor. Noi sperăm să facem grevă”, a spus Cojocaru.


Nemulțumirile profesorilor

În documentul trimis profesorilor, sindicatele enumeră motivele pentru care solicită semnăturile profesorilor.

Documentul are antetul tuturor federațiilor sindicale din domeniu: FSE „Spiru Haret”, FSLI și Federația „Alma Mater”.


Conform legii dialogului social, „pe toată durata participării la grevă contractul individual de muncă sau raportul de serviciu al angajatului/ lucrătorului, după caz, se suspendă de drept. Pe perioada suspendării se mențin doar drepturile de asigurări de sănătate”.

Sindicatele enumeră motivele pentru care solicită semnăturile salariaților, membri în structurile teritoriale.


„Având în vedere nemulțumirile personalului din învățământ – personal didactic de predare, personal didactic de conducere, de îndrumare și control, personal didactic auxiliar și personal nedidactic – determinate de:

  • salarizarea umilitoare a acestor categorii socio-profesionale, ale căror salarii sunt poziționate în pătrimea inferioară a grilelor de salarizare, aceasta fiind cauza principală a deficitului de resursă umană calificată;
  • scăderea semnificativă a puterii de cumpărare, ca urmare a creșterii generalizate a prețurilor și a ratei inflației;
  • neacordarea drepturilor prevăzute în legislația în vigoare și contractele colective de muncă aplicabile;
  • anomaliile existente în salarizarea personalului didactic de conducere, de îndrumare și control, ale căror venituri au rămas nemodificate în ultimii patru ani, fiind inferioare celor ale personalului didactic de predare;
  • lipsa investițiilor în infrastructura școlară, dar și perpetua subfinanțare a sistemului de învățământ, reflectată în baza materială precară a celor mai multe unități școlare”.

Solicitările sunt aceleași enumerate la protestele de stradă de săptămânile trecute.


  • Majorarea salariilor personalului din învățământ, în conformitate cu importanța socială a muncii prestate, plecând de la principiul salariul profesorului debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic;
  • Instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflației;
  • Plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic;
  • Acordarea sporurilor pentru condiții de muncă personalului din învățământ;
  • Acordarea drepturilor prevăzute în legislația în vigoare și contractele colective de muncă aplicabile (decontarea navetei, plata indemnizației de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat etc.);
  • Ceșterea anuală a investițiilor  în învățământ, pentru îmbunătățirea bazei materiale și a infrastructurii;
  • Renunțarea la aplicația EduSal și înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat și administrat de Ministerul Educației”. 

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

„Balibacea”, fost interlop din Turda, profesor de matematică la Colegiul „Mihai Viteazu”. Profesorii au intrat în grevă

Ciprian Mihali, conferențiar universitar la UBB Cluj, despre plagiatul ministrului Cîmpeanu, în debutul anului universitar: „De luni, în grevă”

Creșele din Cluj-Napoca, în grevă japoneză! Salarii tăiate la 40% și concedieri. Boc: „Am cerut să plătim diferența la salarii din bugetul local”

abonare newsletter