Economie

Urmările crizei migranților: controale rutiere, întârzieri și creșterea costurilor de transport

Reluarea controalelor la frontieră în mai multe țări din Europa, din cauza crizei migranților, provoacă îngrijorări în rândul transportatorilor, care se așteaptă la întârzieri și creșterea costurilor.

Reintroducerea controalelor la frontiere a început în urmă cu o săptămână, prima fiind Germania, care a decis să impună controalele la frontiera cu Austria, pentru a canaliza mai bine fluxul de migranți, scrie AFP. Ulterior, Austria și Slovacia au introdus și ele controale la frontieră, iar Germania a extins controalele și la granițele sale cu Franța și Cehia. În consecință, începând de luni, au început să se formeze ambuteiaje semnificative în Germania și Austria.

Circulația în Europa dintr-o țară în alta fără formalități este piatra de temelie a modelului economic al transportatorilor europeni.


Dacă ar fi reintroduse controalele la toate frontierele spațiului Schengen, societățile olandeze de transport rutier ar înregistra venituri mai mici cu 600 de milioane de euro pe an, pe baza unei întârzieri medii de o oră la fiecare punct de trecere a frontierei, a explicat Renee Reijers, purtătorul de cuvânt al Federației olandeze a Societăților de Transport și Logistică (TLN).

La nivel mai general, „reintroducerea controalelor la frontieră ar afecta poziția concurențială a Europei, având în vedere că în SUA și China societățile de transport pot parcurge distanțe lungi fără controale, deci fără pierderi de timp sau costuri suplimentare”, susține TLN.


În Uniunea Europeană, aproximativ trei sferturi din traficul de marfă se desfășoară prin intermediul rețelei rutiere, transportul feroviar de marfă fiind mult în urmă.

abonare newsletter