Actualitate
Nivelul Dunării scade dramatic: A început procedura de oprire controlată a Unității 2 de la Cernavodă
Nuclearelectrica a început, joi, manevrele pentru oprirea controlată a Unității 2 a Centralei de la Cernavodă. Nivelul Dunării a coborât sub pragul critic. Alimentarea cu energie electrică la nivel naţional va fi acoperită integral din surse alternative şi importuri.
Nivelul Dunării scade dramatic: A început procedura de oprire controlată a Unității 2 de la Cernavodă| Imagine generată cu ajutorul AI
Decizia de a opri controlat și Unitatea 2 este determinată de scăderea continuă semnificativă a nivelului fluviului Dunărea.
Nivelul Dunării scade dramatic: A început procedura de oprire controlată a Unității 2 de la Cernavodă
„Oprirea controlată a Unității 2 este realizată cu respectarea procedurilor în astfel de situații, în baza monitorizării stricte a marjelor de siguranță, a echipamentelor și a prognozei INHGA pentru următoarele zile.
CITEȘTE ȘI:
Unitatea 2 de la Cernavodă se pregătește pentru oprire. Debitul Dunării a ajuns la un minim istoric!
În funcție de evoluția prognozelor privind nivelul Dunării, specialiștii CNE Cernavodă vor decide reconectarea unităților nucleare, cu prioritizarea tuturor marjelor de securitate nucleară”, potrivit unei informări publicate de Nuclearelectrica, citate de Agerpres.ro.
Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost oprită controlat și deconectată de la Sistemul Energetic Național în data de 28 iulie, pe fondul debitului scăzut al Dunării.
Miercuri seara, Ministerul Energiei a anunțat că Sistemul Electroenergetic Național dispune de mai multe resurse pentru acoperirea deficitului de producție rezultat din oprirea Unității 2, printre care producția eoliană, Grupul energetic Rovinari 4 și producția hidro.
CITEȘTE ȘI:
Fără energie nucleară: România, dependentă de importuri
Totodată, Sistemul Electroenergetic Național dispune de o capacitate transfrontalieră ridicată, de aproximativ 4.000 MW, care să permită importuri de energie electrică.
Apel pentru un consum energetic responsabil în orele de vârf
În aceste condiții, Ministerul Energiei a menținut apelul la un consum responsabil, în special în intervalul 19:00-23:00, pentru reducerea presiunii asupra sistemului în orele de vârf.
De altfel, impunerea unor limite pentru marii consumatori industriali va fi aplicată doar dacă evoluţia situaţiei o va impune, conform Ministerului Energiei.
Potrivit datelor în timp real afișate de Transelectrica, joi dimineața la ora 8:11, consumul de energie se ridica la 5.800 MW, iar producția la 5860 MW.
Prognoza Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) pentru intervalul 12 - 19 august arată că debitul Dunării la intrarea în țară, secțiunea Baziaș, va fi relativ staționar la valori de 1.350 m3/s în prima zi și în ultimele două zile ale intervalului și 1.400 m3/s în celelalte zile, situându-se sub media multianuală a lunii august (3.900 m3/s).
Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă, capacitate de 1.400 MWe
Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă operează Unitățile 1 și 2, care au fiecare o capacitate de 700 MWe și utilizează uraniu natural drept combustibil și apa grea ca moderator și agent de răcire. Cu cele două unități în operare, SNN acoperă aproximativ 20% din totalul producției cu unități dispecerizabile din România.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
