Actualitate

Cum văd românii viitorul țării în următorul deceniu: peste 38% cred că viața va fi mai rea. Lideri politici competenți, educația și investițiile, principalele priorități pentru dezvoltarea României.

Peste 38% dintre români se așteaptă la o situație economică mai dificilă în următoarea perioadă. Întrebați care sunt cele mai importante lucruri de care România are nevoie pentru a se dezvolta, cei mai mulți menționează lideri politici mai competenți, educația, dezvoltarea economică și investițiile.

Cum văd românii viitorul țării în următorul deceniu: peste 38% cred că viața va fi mai rea. Lideri politici competenți, educația și investițiile, principalele priorități pentru dezvoltarea României.|Foto: monitorulcj.ro Cum văd românii viitorul țării în următorul deceniu: peste 38% cred că viața va fi mai rea. Lideri politici competenți, educația și investițiile, principalele priorități pentru dezvoltarea României.|Foto: monitorulcj.ro

 

 


Românii se așteaptă la o situație economică mai dificilă în următoarea perioadă, potrivit cercetării sociologice „România între incertitudini și speranță”, realizate de INSCOP Research la solicitarea Newmoney.ro, în perioada 2 – 8 iunie 2026. 

CITEȘTE ȘI: 
Problemele românilor în 2026: peste 48% consideră prioritară creșterea salariilor și pensiilor. Reducerea cheltuielilor și atragerea fondurilor europene, teme urgente pentru statul român.

Totodată, românii cred că țara are capacitatea de a performa în domenii esențiale, precum agricultură și produceție alimentară, dar și în tehnologie și digitalizare. 


Astfel, peste 37% dintre români au încredere că generația tânără va schimba România în bine, în timp ce peste 46% spun că țara are nevoie de lideri politici mai competenți pentru a se dezvolta. 

Cum văd românii viitorul țării în următorul deceniu: peste 38% cred că viața va fi mai rea. Lideri politici competenți, educația și investițiile, principalele priorități pentru dezvoltarea României.

În ceea ce privește încrederea în generația tânără, 14.6% dintre cei chestionați declară că au foarte multă încredere că generația tânără va schimba România în bine. 22.7% au destul de multă încredere, 27.1% destul de puțină, iar 32% foarte puțină sau deloc. Ponderea non-răspunsurilor este de 3.6%.


Sursa: INSCOP Research

Votanții PNL și USR, tinerii sub 30 de ani, cei cu educație superioară, locuitorii din București și angajații din sectorul privat au încredere în generația tânără într-o proporție mai mare decât media. Au cea mai puțină încredere că generația tânără va schimba România în bine: votanții AUR, persoanele între 30 și 44 de ani, cei cu educație primară.

Viața în România peste 10 ani

33.6% dintre români cred că peste 10 ani viața în România va fi mai bună decât în prezent. 16.1% apreciază că va fi la fel, iar 38.1% consideră că va fi mai rea. 12.2% nu știu sau nu răspund.


CITEȘTE ȘI: 
Creșterea costului vieții afectează puternic bugetul românilor: 57% amână achiziții importante, iar opt din zece români taie cheltuielile neesențiale din cauza scumpirilor

Sursa: INSCOP Research

Cred că viața în România va fi mai bună peste 10 ani într-o proporție mai mare decât media: votanții PNL și USR, bărbații, tinerii sub 30 de ani, persoanele cu educație superioară, locuitorii din urbanul mare. 

Sursa: INSCOP Research

Votanții USR, persoanele cu educație superioară și locuitorii din București consideră că situația va rămâne neschimbată într-un procent mai ridicat decât restul populației. Sunt pesimiști cu privire la evoluția României peste 10 ani într-o proporție peste medie: votanții AUR, persoanele între 30 și 44 de ani, cei cu educație primară, locuitorii din mediul rural.


Performanța României în viitor

Întrebați în ce domenii cred că România are cele mai mari șanse să performeze bine în viitor, 37.3% dintre participanții la sondaj indică agricultura și producția alimentară, 23.4% tehnologia și digitalizarea, 15.8% educația și pregătirea tinerilor, iar 13.4% drumuri, autostrăzi și infrastructura. 10.8% menționează afacerile și dezvoltarea companiilor românești, 6.6% sportul și performanța sportivă, 6.4% protecția mediului și energia verde, iar 5.1% cultura și industriile creative. Ponderea non-răspunsurilor este de 16.5%.

CITEȘTE ȘI: 
Un sfert dintre români folosesc zilnic platformele bazate pe inteligența artificială: în timp ce tinerii recurg frecvent la AI, votanții PSD și cei cu educație primară nu utilizează niciodată noile tehnologii

Sursa: INSCOP Research

Văd cele mai mari oportunități de dezvoltare în agricultură și producția alimentară într-o proporție peste medie: votanții PSD, persoanele de peste 60 de ani, cei din mediul rural, angajații din sectorul public. 

Votanții PNL și USR, tinerii sub 30 de ani, persoanele cu educație superioară, locuitorii din București și angajații din sectorul privat consideră că tehnologia și digitalizarea reprezintă principalul avantaj competitiv al României într-un procent mai ridicat decât restul populației. Indică educația și pregătirea tinerilor ca principal domeniu de potențial într-o proporție mai mare decât media: persoanele de peste 60 de ani și angajații din sectorul privat.

Priorități pentru dezvoltarea României

Întrebați care sunt cele mai importante lucruri de care România are nevoie pentru a se dezvolta în următorii ani, 46.7% dintre cei intervievați indică lideri politici mai competenți, 36.1% o educație mai bună, iar 19.2% dezvoltarea economică și investițiile. 11.8% menționează implicarea mai activă a cetățenilor, 9.3% păstrarea valorilor și tradițiilor românești, 8.4% tehnologia și digitalizarea, iar 6.8% valorificarea relației cu Uniunea Europeană. 4.8% nu știu sau nu răspund.

Sursa: INSCOP Research

Cred că România are nevoie de lideri politici mai competenți într-o proporție peste medie: votanții AUR, persoanele între 45 și 59 de ani, cei cu educație superioară, locuitorii din urbanul mare, angajații din sectorul public.

Consideră că educația reprezintă principala prioritate pentru dezvoltarea României într-o proporție mai mare decât media: votanții PNL și USR, tinerii sub 30 de ani, persoanele cu studii superioare, locuitorii din București. Persoanele între 30 și 44 de ani, cei cu educație primară și superioară și locuitorii din București indică într-un procent mai ridicat decât restul populației dezvoltarea economică și investițiile.

Sursa: INSCOP Research

Datele cercetării „INDEXUL Sentimentului Economic Newmoney.ro – INSCOP” au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului simplu aleator fiind de 1100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3%, la un grad de încredere de 95%.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Peste 59% dintre români sunt în favoarea regionalizării: reforma administrativ-teritorială și comasarea localităților ar îmbunătăți calitatea serviciilor publice

Peste o treime dintre tinerii din România locuiesc cu părinții: aproape jumătate nu au un loc de muncă. Ce spun despre direcția de dezvoltare a țării și de ce ar emigra?

Ultimele Stiri
abonare newsletter