Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a anunțat lansarea primului Fond de Inovare și Experiment din România. Tinerii între 16 și 26 de ani, stabiliți în Cluj-Napoca, se pot înscrie pentru a-și testa și finanța ideile antreprenoriale.
Aproape 15.000 de cazuri de Covid-19 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore în România. Numărul deceselor este unul îngrijorător - 331 de pacienți au murit de marți pe miercuri.
Există locuri care au multe povești de transmis. La câțiva kilometrii de municipiul Cluj-Napoca, se deschide o lume feerică, desprinsă din poveștile cu prinți și prințese, cu castele impunătoare și grădini care se întind pe suprafețe vaste.
Parcul 14 Iulie din Cluj-Napoca se modernizează. Emil Boc a publicat câteva fotografii în care putem să vedem cum va arăta parcul după ce lucrările vor fi finalizate.
Protecția consumatorului aduce clarificări după controalele făcute la carmangeria Moldovan. Produsele nu se aflau pe rafturile sau în depozitele vreunuia din magazinele producătorului, spune Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor.
Toată suflarea oamenilor de afaceri este bulversată; de fapt s-o recunoaștem, mediul de afaceri este mai bulversat decât atunci când s-a dat peste noapte infama 114. Păcat totuși că puțini o spun răspicat. Lăsați-ne în pace și plecați acasă. Toți.
Situația Covid-19 este îngrijorătoare la Gherla, unde spitalul și ambulanețele sunt supraaglomerate. Având în vedere că există mulți pacienți care au nevoie de oxigen, asistentele „devin electricieni”, de teama că instalația electrică nu face față și va izbucni un incendiu.
De vină pentru faptul că Facebook nu a funcționat luni timp de câteva ore ar fi o operațiune obișnuită de întreținere a rețelei, care a dus la prăbușirea sistemului său global, spune compania, conform Reuters.
Un tânăr care a murit infectat cu COVID la secția ATI din Sibiu avea certificat fals de vaccinare. „E o dezamăgire profundă”, spune un medic ATI despre cei care mint că s-au imunizat.
Erno Kovacs, liderul protestelor anti-vaccin organizate în Zalău, s-a infectat cu Covid-19, iar acum se află la spital. Bărbatul spune că îi pare rău că nu s-a vaccinat, dar îi îndeamnă pe oameni să o facă.