Rata de spitalizare COVID în județul Cluj a ajuns la aproape 68%. În momentul în care 75% din paturile destinate pacienților COVID sunt ocupate, toți elevii din județ vor face școala online, iar unitățile de învățământ se vor închide.
Un sondaj INSCOP realizat luna aceasta situează partidul AUR pe locul doi în intențiile de vot ale românilor, surclasând PNL. Singurul partid care depășește Alianța este Partidul Social Democrat.
Un nou pas pentru construirea Spitalului Regional Cluj! Guvernul a aprobat contractul de finanțare în valoare de 305.000.000 de euro, încheiat cu Banca Europeană de Investiții.
Un pacient de 44 de ani din Cluj va fi transferat joi după-amiază cu o ambulanță aeriană din Turcia la un spital din Italia, unde va fi supus unei operații de implant inimă artificială. România nu are un astfel de avion, nici dispozitivul medical care i-ar putea salva viața.
Grădinița cu Program Prelungit „Mămăruța” - Structura 1 din Cluj-Napoca se închide pentru 10 zile din cauza COVID-19, în timp ce alți preșcolari și elevi se întorc în bănci.
Farmec, una din cele mai mari companii românești din piață, lansează creioanele pentru sprâncene din gama Gerovital Beauty, un produs esențial pentru mai multă precizie și expresivitate în machiaj.