„U” Cluj a fost amendată miercuri de către Comisia de Disciplină a LPF din cauza comportamentului violent a fanilor la ultimul meci din Superligă cu Petrolul.
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus plângeri penale pe numele lui Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, referitoare la „excursiile personale” făcute în Cuba și alte țări, care n-au avut „nicio consecinţă pentru ţară”.
Pas înapoi pentru legea interzicerii petardelor. Deși urma să fie votată în Parlament și avea toate avizele, legea a fost retrimisă la comisie în ultima clipă.
Anul 2024 ar putea veni cu alegeri comasate: locale, parlamentare, europarlamentare și prezidențiale. USR apreciază ideea alegerilor organizate „la pachet” drept o măsură imorală. PSD susține că nu a luat o decizie încă, în timp ce PNL-iștii sunt singurii care susțin ideea.
Deși au majoritate în Consiliul Local și toate proiectele trec „ca prin brânză”, PNL și Emil Boc nu au reușit să convingă consilierii să dea undă verde cumpărării sediului BCR de pe George Barițiu.
Guvernul taliban care conduce Afganistanul a anunțat miercuri că a înfăptuit prima execuție publică de când aceștia au preluat puterea. Cum s-a ajuns la o asemenea oroare în 2022?
Zile libere 2023. Boboteaza (6 ianuarie) și Sf. Ioan Botezătorul (7 ianuarie) devin sărbători legale în care nu se lucrează. Senatul a adoptat tacit propunerea
Aeroportul Internațional Cluj sărbătorește Ziua Internațională a Aviației Civile, pe data de 7 decembrie 2022, printr-o expoziție de fotografii și machete inedite.