Profesorii vor trebui să prevină orice act de instigare la ură și discriminare, iar elevii vor fi obligați să sesizeze cazurile de xenofobie și antisemitism din școli. Noul regulament propus de Ministerul Educației se va aplica din anul școlar 2025 – 2026.
Zeci de licee, școli și grădinițe din Cluj-Napoca sunt parte a unui amplu proiect de modernizare desfășurat de administrația locală, iar rezultatele elevilor la examenele naționale arată că prioritizarea educației reprezintă o investiție în viitor. „Clujul demonstrează că, prin viziune și consecvență, educația este în centrul politicilor publice”, spune deputatul Ovidiu Cîmpean.
Mircea Miclea critică măsurile guvernamentale cu impact direct asupra învățământului românesc. „Nu există niciun fel de viziune, doar o atitudine contabilicească de a reduce deficitul bugetar, tăind tot de acolo de unde s-a tot tăiat”, spune fostul ministru al Educației.
În urma repartizării computerizate a absolvenților claselor a VIII-a, 4.029 de elevi au fost admiși în liceele din Cluj. În același timp, zeci de elevi nu au putut fi admiși în prima etapă, întrucât nu au completat suficiente opţiuni.
Rezultatele repartizării computerizate în învăţământul liceal a absolvenţilor clasei a VIII-a care au susținut Evaluarea Națională au fost publicate, miercuri, de Ministerul Educației. Clasamentul liceelor din Cluj după ultima medie de admitere.