Un exerciţiu în premieră națională de salvare speologică se desfăşoară în zona carstică a Munţilor Apuseni, la Cluj, acesta fiind efectuat de speologi francezi şi români. Astfel, speologii clujeni se pregătesc pentru a gestiona eficient situațiile limită care pot apărea în mediul subteran.
Zeci de accidentări au fost raportate pe domeniile schiabile din județul Cluj, de la debutul sezonului de schi, iar echipele Salvamont au predat 10 persoane către SMURD și Ambulanță.
Salvamontiştii recomandă turiştilor care se află la munte sau care intenţionează să ajungă la munte să evite deplasările în zona montană înaltă, în contextul avertizărilor de vreme rea.
Un echipaj Salvamont Alba a intervenit, în cursul serii de sâmbătă, în sprijinul unui turist care, în urma epuizării şi a deshidratării, a leşinat în timpul unei drumeţii în Munţii Apuseni.
Stația meteo de pe Vârful Vlădeasa a fost mistuită de un incendiu devastator, dar nu și uitată. Voluntarii CERT Transilvania, alături de parteneri și autorități locale, se mobilizează pentru a reconstrui acest simbol al Apusenilor.
Odată cu încălzirea vremii și intensificarea activităților montane, viperele devin un pericol real pentru turiști. Salvamontiștii vin cu set de măsuri și recomandări.