Ministrul Educației s-a întâlnit, marți, cu reprezentanții studenților în condițiile în care tinerii au reclamat tăierea burselor. Daniel David le-a recomandat celor care rămân fără bani să își găsească un loc de muncă part-time.
Membrii sindicatelor din învățământ, inclusiv din Cluj protestează zilele acestea în fața Ministerului Educației și resping declarațiile premierului Ilie Bolojan, conform cărora în ultimii ani ar fi scăzut norma didactică de predare.
Daniel David susține că începerea anului școlar 2025 – 2026 este posibilă în condițiile măsurilor de austeritate luate de Guvern și acceptate de Ministerul Educației. „Însă fără aceste măsuri, începerea anului școlar cu salarii și burse devine imposibilă”, spune ministrul Educației.
Sistemul de învățământ pierde 718 milioane de euro, bani europeni, în urma renegocierii dintre Guvern și Comisia Europeană a proiectelor finanțate prin PNRR. Altfel spus, statul pierde mai mult decât economisește prin măsurile de austeritate.
Sindicaliștii clujeni anunță proteste masive împotriva reformelor anunțate de Guvern ce prevăd diminuarea veniturilor și a pensiilor, dar și creșterea taxelor. Sute de oameni vor picheta sediul Prefecturii Cluj.
Profesorii vor trebui să prevină orice act de instigare la ură și discriminare, iar elevii vor fi obligați să sesizeze cazurile de xenofobie și antisemitism din școli. Noul regulament propus de Ministerul Educației se va aplica din anul școlar 2025 – 2026.
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, trage miercuri un semnal de alarmă că Rusia pregătește o imixtiune fără precedent în alegerile parlamentare din 28 septembrie.