4 muzee importante din Cluj-Napoca nu vor participa la „Noaptea Muzeelor 2024” care va avea loc în 18 mai. Mai multe instituții din toată țara protestează.
Președintele AUR, George Simion, a criticat în termeni duri proiectul de lege inițiat de UDMR prin care data alegerilor președintelui României este modificată.
Fermierii polonezi au început duminică să blocheze un important post de frontieră cu Germania, la Slubice, pentru a protesta faţă de reglementările Uniunii Europene şi importurile de produse din afara UE considerate neconforme.
Zeci de mii de persoane au protestat vineri în centrul Budapestei împotriva guvernului şi pentru a solicita sprijin pentru victimele abuzurilor sexuale, după recentul scandal izbucnit din cauza graţierii unui bărbat condamnat într-un dosar de pedofilie.
Sindicaliștii din Sănătate au notificat Guvernul privind declanșarea grevei, iar dacă prin negocieri nu se va ajunge la un acord, aceștia amenință cu declanșarea grevei generale în sistemul sanitar.