Fonduri de 10 milioane de euro pentru proiectele culturale și sportive din Cluj-Napoca, în 2026. Primăria anunță lansarea apelului pentru fondurile nerambursabile de la bugetul local.
„Doza de Cultură”, un proiect unic în România, lansat vineri la Cluj de Asociația Daisler, vine cu un produs sub forma unui salam de biscuiți asezonat cu caramel sărat și nuci, în urma colaborării dintre domeniul HoReCa și domeniul cultural. Produsul se va regăsi în zeci de locații partenere, iar 10% din valoarea acestuia va fi destinat proiectelor culturale din Cluj.
Peste 170 de inițiative aparținând unor ONG-uri sau asociații clujene vor fi finanțate anul acesta din bugetul local al municipiului Cluj-Napoca. Primăria alocă peste 16 milioane de lei, sprijin pentru organizațiile non-profit.
Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca anunţă acordarea de finanţări nerambursabile de la bugetul local pentru proiecte şi acţiuni culturale, sesiunea a II-a.
Primăria municipiului Cluj-Napoca a anunţat acordarea de finanţări nerambursabile de la bugetul local, pentru anul 2020, pentru proiectele şi acţiunile culturale.
A șaptea ediție Jazz in the Park s-a încheiat ieri seară, după patru zile extraordinare în care peste 30 de trupe din întreaga lume au urcat, în weekend (4-7 iulie), pe cele patru scene aflate în Parcul Central din Cluj-Napoca.