Ministrul Educației a reacționat ferm la declarațiile candidatului izolaționist la alegerile prezidențiale, George Simion, care vrea să reducă cu 500.000 numărul bugetarilor din instituțiile statului. „Avem un deficit de cadre didactice. Trebuie să angajăm, nu să dăm oameni afară”, spune Daniel David.
În data de 5 mai, Școala Gimnazială „Ion Creangă” a organizat a doua ediție a evenimentului „Marșul Bicicliștilor”, reunind peste 120 de elevi, profesori și părinți.
Ministerul Educației ia în calcul modificarea modului de desfășurare a examenului de Titularizare. „Cred că este ultimul an în care Titularizarea va avea loc în această formă”, spune Daniel David.
„Butonul roșu”, mecanism propus pentru combaterea consumului de droguri și a cazurilor de violență, se află în etapa de implementare. „Va ajuta la prevenirea și controlul acestui fenomen în școli”, spune ministrul Educației, Daniel David.
Salarizarea profesorilor ar putea fi făcută în funcție de performanța profesorilor, însă ministrul Educației Daniel David afirmă că standardele trebuie să fie valabile „și pentru ceilalți funcționari publici”.
Mai mulți profesori clujeni de prestigiu se regăsesc pe lista celor 202 cadre didactice care beneficiază de indemnizația de merit în valoare de 6.000 lei net lunar, pe toată durata vieții.
Profesorii din România vor fi evaluaţi anual, cu analize ale performanţei elevilor şi feedback de la colegi. Astfel, plata profesorilor va fi corelată cu performanţa actului de educaţie.