Deputatul Remus Lăpușan subliniază importanța strategică a pieței de capital în contextul transformărilor economice și tehnologice ale României, insistând asupra nevoii de a consolida această piață ca instrument de finanțare pentru dezvoltarea durabilă și inovare.
Consiliul Județean Cluj a alocat în acest an 20 de milioane de euro pentru realizarea efectivă a Spitalului Pediatric Monobloc. Proiectul a fost exceptat însă de la finanțarea prin PNRR. „S-a considerat că județul este prea dezvoltat, diferența între Cluj și alte regiuni se adâncește, iar țara trebuie echilibrată financiar”, spune Radu Rațiu, vicepreședintele CJ Cluj.
Consiliul Județean poate pierde câteva zeci de angajați în urma reformei administrative. Unele servicii vitale, precum Salvamont, ar putea fi de asemenea afectate. „Nu avem un aparat administrativ stufos, deci nu stăm rău. Dar reforma în țară trebuie făcută”, spune Radu Rațiu, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj.
Adaptabilitatea cadrului legislativ și juridic, predictibilitatea și continuarea investițiilor în apărare reprezintă teme esențiale pentru România în contextul provocărilor actuale, semnalează președintele Senatului. „Ne aflăm într-un moment în care Europa are nevoie nu doar de analiză, ci și de direcție, viziune și decizii curajoase”, spune Mircea Abrudean.
Modificarea constantă a programului Rabla este criticată de vicepremierul Tanczos Barna. „Trebuie regândit pentru un termen de 3 - 4 ani, nu putem veni cu modificări an de an”, spune fostul ministru al Mediului.
Coaliția a decis că pensia magistraților va fi de 70% din venitul net, însă perioada de tranziție pentru creșterea vârstei de pensionare a magistraților poate fi extinsă de la 10 la 15 ani.
Alianţa Maghiară din Transilvania reia demersul pentru depunerea în Parlamentul României a proiectului de lege privind statutul de autonomie a Ţinutului Secuiesc. „Revendicările comunităţii noastre privind autodeterminarea trebuie repuse pe agenda publică”, transmite Consiliul Naţional al AMT.
Anunțul premierului Ilie Bolojan privind colectarea la bugetul de stat a noilor taxe locale pe proprietate, în 2026, care vor fi majorate de la 1 ianuarie, a stârnit nemulțumirea primarilor.