Proiectul Campusului dual, realizat în parteneriat cu universitățile clujene, a fost aprobat în Consiliul Local Florești. „Reprezintă un pas important pentru sistemul educațional”, spune primarul Bogdan Pivariu.
Metroul din Cluj va fi finanțat prin intermediul surselor verzi de finanțare a proiectelor ce contribuie la decarbonizare și la un mediu mai puțin poluant. „Banii sunt asigurați până la implementarea proiectului”, spune primarul Emil Boc.
La jumătatea exercițiului financiar 2021-2027, România nu a reușit să atragă niciun euro din bugetul multianual al UE. România riscă suspendarea plăților din PNRR, măsură cu impact „asupra stabilității macroeconomice și financiar-bugetare”, avertizează Consiliul Fiscal.
Metroul din Cluj reprezintă un proiect de interes national, iar lucrările vor continua în teren, indiferent de sursa de finanțare. „De când am început acest proiect, am lucrat la sursele care să asigure finanțarea până în 2031”, spune Emil Boc.