Președintele Senatului, Mircea Abrudean, consideră că, în funcție de cum se vor derula negocierile din ședința coaliției, este posibil ca Guvernul să-și asume răspunderea pe pachetul doi de măsuri în cursul acestei săptămâni.
Falsuri digitale, generate cu Inteligența Artificială și care vizează persoane publice, au fost răspândite pe rețelele sociale. Președintele Senatului avertizează asupra manipulărilor online. „Sunt deepfake-uri create cu scopul de a dezinforma”, spune Mircea Abrudean.
În contextul negocierilor privind încheierea unui acord de pace în cazul războiului din Ucraina, deputatul clujean Ovidiu Cîmpean atrage atenția asupra necesității unei păci durabile care să garanteze securitatea întregii regiuni, inclusiv a Republicii Moldova.
Augustin Zegrean critică proiectul care modifică pensiile magistraților. „Un proiect dăunător, per total, care va avea consecințe nefaste”, spune fostul președinte al Curții Constituționale.
Tinerii cu vârsta de până la 26 de ani vor beneficia, din toamnă, de vaccin gratuit anti-HPV. „Este un moment important pentru sănătatea publică”, spune deputatul Ovidiu Cîmpean, inițiatorul proiectului legislativ.
Tinerii cu vârsta de până la 26 de ani vor beneficia, din toamnă, de vaccin gratuit anti-HPV. Normele de aplicare ale proiectului lansat de deputatul clujean Ovidiu Cîmpean au fost aprobate de Guvern.
Deputatul Remus Lăpușan (PSD Cluj) transmite un mesaj acid la adresa liberalului Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, care semnala public „tâlhăria oficializată” de pe Aeroportul din București. „În tren, cafeaua este mult mai ieftină”, spune social-democratul clujean.