Premierul maghiar Viktor Orban a efectuat, vineri, o nouă vizită la Moscova, pentru a asigura aprovizionarea Ungariei cu petrol și gaze rusești. Liderul de la Kremlin a apreciat poziția „echilibrată” a Budapestei în privința războiului din Ucraina.
Uniunea Europeană va majora cu 25 de milioane de euro alocările pentru Vecinătatea Estică, inclusiv pentru Republica Moldova, în bugetul UE pentru 2026.
Clujeanul închis timp de 8 ani în China, Marius Balo, a participat la Summitul Alianței Inter-Parlementare cu privire la China (IPAC) unde a insistat pentru implicarea legislatorilor în cazul Alinei Apostol, românca încă întemnițată în China.
Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a reafirmat, vineri, la Chișinău, că Parlamentul European va face tot ce este necesar pentru a susține aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
Prima ediție a Culture Next Policy Summit a reunit peste 70 de participanți la Parlamentul European: membri ai Parlamentului și ai cabinetelor acestora, reprezentanți ai Comisiei Europene și ai altor instituții europene, alături de lideri ai principalelor rețele culturale europene și reprezentanți ai fostelor, actualelor și viitoarelor Capitale Culturale Europene, plus orașe candidate la acest titlu.