Comisia de Disciplină din cadrul FRF a decis, miercuri, sancționarea echipei de fotbal Rapid București cu penalitate sportivă de 60.000 de lei și interzicerea prezenței suporterilor la partida din ultima etapă a play-off-ului Superligii, din deplasare, cu Universitatea Cluj.
Jucătorul Bogdan Mitrea, care se va retrage din activitate la partida pe care echipa de fotbal Universitatea Cluj o va disputa cu Rapid, în ultima etapă a play-off-ului Superligii, consideră că nu putea fi un moment mai frumos decât activând la formația pe care o iubește.
CFR Cluj a reușit o performanță senzațională în Giulești, scor 4-1, împotriva celor de la Rapid București, în etapa a noua a fazei play-off a Superligii de fotbal.
Dinamo București a fost învinsă de Universitatea Cluj cu scorul de 3-1 (0-1), vineri seara, pe Arena Națională, într-un meci din etapa a noua a fazei play-off a SuperLigii.
Antrenorul Universității Cluj s-a arătat optimist înaintea meciului cu Dinamo, disputat vineri de „studenți” în deplasare. „Aș vrea să credem că încă e posibil să terminăn pe primele patru locuri”, spune Neluțu Sabău.
Antrenorul secund al echipei de fotbal Dinamo București, Florentin Petre, a declarat că și-ar dori ca în meciul de mâine cu Universitatea Cluj să se repete scenariul din tur, în care echipa bucureșteană s-a impus cu scorul de 4-2.