La doar 12 ani, Diana Ștefania Mocan a reușit să atragă atenția întregii țări după ce a obținut punctajul maxim la „Chefi la cuțite”, calificându-se în semifinala competiției. În fața unor jurați exigenți, Diana a transformat o simplă plăcintă cu brânză dulce într-o demonstrație de talent și pasiune.
Dennis Sârbu are 17 ani, este elev la Liceul cu Program Sportiv din Cluj și, în timpul liber, practică skanderbergul, acolo unde în urmă cu câteva zile a devenit campion național.
Tinerii tenismeni clujeni Patricia Irimieș și Vlad irimieș s-au întors din Statele Unite ale Americii cu trofee obținute la turneele organizate sub egida United States Tennis Association.
Patricia Irimieș și Vlad Irimieș, elevi ai Liceului cu Program Sportiv, au fost reprezentații Clujului la o competiție desfășurată în Grecia.
Roberto are nevoie de tratament în străinătate, iar familia are nevoie urgentă de sprijin financiar.
Stadiul lucrărilor avansează la Liceul cu Program Sportiv din Cluj-Napoca. Unitatea de învățământ dispune deja de un balon acoperit și va avea terenuri de fotbal și baschet modernizate.
UBB Cluj anunță un parteneriat pentru susținerea performanței sportive și formarea tinerilor jucători de fotbal, alături de Federația Română de Fotbal, Academia FC Universitatea Cluj și alte instituții de profil.
Liceul cu Program Sportiv din Cluj-Napoca trece în scenariul roșu după ce s-au infectat mai mulți elevi. Elevii vor învăța exclusiv online.