Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj-Napoca continuă dezvoltarea infrastructurii aeroportuare prin implementarea unui nou proiect pe fonduri europene.
Chiriile ar putea să intre într-o fază de stagnare, din cauza creșterii inflației, dar și a prețurilor foarte mari existente deja pe piață, arată un cunoscut analist economic.
Contractul de proiectare și execuție pentru obiectivul de investiții „Extindere terminal pasageri plecări pe latura de Nord” a fost semnat. Prin această investiție se urmărește o mai bună separare fizică a fluxurilor pentru zborurile interne și internaționale.
Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj-Napoca a anunțat implementarea unui nou proiect din fonduri europene care constă în achiziționarea unor echipamente de siguranță, inclusiv camere de supraveghere cu detecție facială.
Domeniul familiei părintelui Arsenie Boca a fost scos la vânzare pentru suma de 3 milioane de euro. Proprietatea are 8,5 hectare de terenuri, două căsuțe, o anexă și un foișor de vară.
Investiția la Podul Porțelanului a ajuns la peste 2,2 milioane de euro, stadiul lucrării find de 70%, potrivit primarului Emil Boc. Edilul susține că lucrarea va fi gata anul acesta.