Elevii din Cluj învață cum pot să navigheze în siguranță pe internet și să dezvolte un comportament preventiv în fața riscurilor pe care le prezintă mediul online prin intermediul proiectului educațional „Jungla Digitală”, dezvoltat de NTT Data Romania în parteneriat cu Inspectoratul Școlar și Poliția Cluj.
Raportul cu privire la starea învățământului din România, care va oferi un cadru „predictibil” de abordare pe mai departe, va fi prezentat după turul doi al alegerilor prezidențiale, fiind urmat de o dezbatere publică.
Ministrul Educației a reacționat ferm la declarațiile candidatului izolaționist la alegerile prezidențiale, George Simion, care vrea să reducă cu 500.000 numărul bugetarilor din instituțiile statului. „Avem un deficit de cadre didactice. Trebuie să angajăm, nu să dăm oameni afară”, spune Daniel David.
Peste 10.000 de elevi de 15 ani din România vor participa la etapa principală a studiului PISA 2025. La ultima testare internațională, elevii români au avut rezultate slabe, sub media OCDE.
Cifrele de școlarizare pentru anul școlar 2025 – 2026 au fost aprobate de Guvern. Doar anul trecut, populația școlară a scăzut cu mai bine de 15.000 de elevi.
Ministrul Educației, Daniel David, a afirmat, marți, cu privire la sistemul educațional din România, că elevii care termină școala trebuie să fie „buni specialiști, buni cetățeni și oameni mulțumiți cu propria viață”.
Ministerul Educației ia în calcul modificarea modului de desfășurare a examenului de Titularizare. „Cred că este ultimul an în care Titularizarea va avea loc în această formă”, spune Daniel David.