Proiectul privind calendarul înscrierii în învăţământul primar, inclusiv clasa pregătitoare, pentru anul şcolar 2026-2027, a fost pus în consultare publică. Când pot fi depuse cererile de înscriere?
Disciplina „Educație emoțională și nonviolență” ar putea fi introdusă în curriculumul național, potrivit unei propuneri legislative aflată în dezbatere publică la Camera Deputaților.
În anul școlar 2024-2025, aproape 3,5 milioane de elevi și studenți au fost înscriși în sistemul național de educație. Deși, în general, populația școlară a înregistrat creșteri semnificative, învățământul primar și gimnazial a pierdut peste 8.000 de elevi.
Proiectul școlii din cartierul Bună Ziua a intrat în consultare publică. Dacă licitația pentru proiectare și execuție va fi desfășurată fără întârzieri, noua școală de cartier ar putea fi gata în 2027.
Cea de-a doua etapă de înscriere în învățământul primar începe vineri și se încheie pe 29 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.
Cifrele de școlarizare pentru anul școlar 2025 – 2026 au fost aprobate de Guvern. Doar anul trecut, populația școlară a scăzut cu mai bine de 15.000 de elevi.