Actualitate

Fost preot, arestat preventiv după ce a abordat online două fete de 13 ani în scop sexual

Un fost preot în vârstă de 45 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, marți, 3 noiembrie, printr-o decizie a Tribunalului Olt.

Un fost preot de 45 de ani a fost plasat marți, 3 noiembrie, în arest preventiv pentru 30 de zile. | Imagine generată cu ajutorul AI Un fost preot de 45 de ani a fost plasat marți, 3 noiembrie, în arest preventiv pentru 30 de zile. | Imagine generată cu ajutorul AI

 

 


 

Un fost preot de 45 de ani a fost plasat marți, 3 noiembrie, în arest preventiv pentru 30 de zile.


 

Anchetatorii îl suspectează că a contactat două fete de 13 ani printr-o aplicație de mesagerie și le-a trimis imagini cu conținut sexual explicit.


Anchetatorii au ridicat dispozitive de stocare a datelor

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Olt, citat de Agerpres.ro, bărbatul ar fi luat legătura cu cele două fete în perioada septembrie–octombrie 2026. În timpul unor apeluri video, el le-ar fi cerut să întrețină relații sexuale cu el. Polițiștii susțin că bărbatul le-ar fi trimis mai multe imagini cu conținut sexual explicit, deși știa că ambele au 13 ani.

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt și procurorii DIICOT au efectuat două percheziții, în urma cărora au ridicat mai multe dispozitive de stocare a datelor.


Bărbatul a demisionat din preoție înainte de arestare

Tribunalul Olt a admis propunerea DIICOT și a dispus arestarea preventivă a bărbatului până pe 2 decembrie inclusiv. Potrivit soluției publicate pe portalul instanței și citate de Agerpres, inculpatul este cercetat pentru operațiuni cu materiale ce conțin abuzuri sexuale asupra minorilor.

Bărbatul a slujit ca preot într-o localitate din județul Olt. Episcopia Slatinei și Romanaților a transmis că acesta și-a depus demisia luni, 2 noiembrie, în contextul acuzațiilor care i-au fost aduse.

CITEȘTE ȘI:

Preot destituit de Episcopia Hușilor după ce a recunoscut că este tatăl gemenilor unei enoriașe căsătorite

Cristian Pomohaci nu scapă de arest. Fostul preot, acuzat de trafic de droguri de mare risc, rămâne după gratii.

Ultimele Stiri
abonare newsletter