Statele Unite au atacat peste 80 de ținte în Iran ca ripostă pentru atacurile iraniene asupra unor nave comerciale în Strâmtoarea Ormuz, ceea ce a determinat miercuri represalii din partea Teheranului, care a declarat că a lovit bazele americane din Kuweit și Bahrain.
Cardinalul Lucian Mureșan, Arhiepiscop Major al Bisericii Greco-Catolice, va fi înmormântat la Blaj. Până la funeraliile de luni, clopotele vor fi trase zilnic, iar toate bisericile vor vor arbora drapele negre.
Roma este cuprinsă de doliu și reverență, în timp ce în centrul istoric al orașului se desfășoară ultimele pregătiri pentru înmormântarea Papei Francisc, care a murit luni, 21 aprilie, în a doua zi de Paște, la vârsta de 88 de ani.
Funeraliile Papei Francisc vor avea loc sâmbătă, 26 aprilie, la Bazilica Sfântul Petru. Mai mulți șefi de stat, inclusiv președintele interimar Ilie Bolojan, vor participa la ceremonia oficiată de decanul Colegiului Cardinalilor, Giovanni Battista Re.
Vaticanul a publicat, luni seara, testamentul Papei Francisc, potrivit căruia regretatul pontif a cerut să fie înmormântat în bazilica Santa Maria Maggiore, într-un mormânt simplu.
Jimmy Carter, al 39-lea președinte al Statelor Unite și laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 2002, a murit duminică, la vârsta de 100 de ani, în casa sa din Plains, Georgia, înconjurat de familie.