Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM) vor fi şi ninsori cu lapoviţă. Se înteţeşte şi vântul, iar presiunea atmosferică scade accentuat. Maximele vor fi de la 11 la 21 de grade. Miercuri vine frigul şi odată cu el, apare lapoviţă pe suprafeţe mari.
Ministerul Sănătăţii recomandă populaţiei ca în zilele cu temperaturi scăzute să evite deplasările în spaţii deschise şi expunerea prelungită la frig, să respecte regulile de igienă pentru evitarea îmbolnăvirilor prin viroze respiratorii şi să consume alimente bogate în proteine, fructe şi legume.
În vestul şi centrul ţării vremea va fi rece, în timp ce în rest, valorile termice vor fi apropiate de mediile multianuale, informează ANM. La ora 7:00 se inregistrau -6 grade Celsius la Cluj-Napoca.