Consiliul Județean Cluj a alocat în acest an 20 de milioane de euro pentru realizarea efectivă a Spitalului Pediatric Monobloc. Proiectul a fost exceptat însă de la finanțarea prin PNRR. „S-a considerat că județul este prea dezvoltat, diferența între Cluj și alte regiuni se adâncește, iar țara trebuie echilibrată financiar”, spune Radu Rațiu, vicepreședintele CJ Cluj.
Serviciul de Ambulanță Județean a primit 6 ambulanțe noi, dotate cu echipamente de ultimă generație, inclusiv sistemul automat Corpuls CPR, care crește șansele de supraviețuire în cazurile de stop cardio-respirator. „Aparatul în sine nu obosește: face compresiile toracice cu o frecvență de 100 – 110/minut, atât cât trebuie”, spune Horia Simu, șeful SAJ Cluj.
România a obținut, joi, la Bruxelles, aprobarea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) revizuit, în cadrul reuniunii Consiliului pentru Afaceri Economice și Financiare.
Noi ambulanțe au ajuns la Cluj, iar astfel echipajele medicale de intervenție rapidă vor dispune de mașini moderne cu dotări de ultimă generație, în sprijinul pacienților.
Negocierile pe tema legii pensiilor speciale, desfășurate miercuri la Catroceni, nu au dus la niciun acord. Liderul deputaților UDMR, clujeanul Csoma Botond, arată că propunerile magistraților sunt „inechitabile”.
Președintele Nicușor Dan a convocat, miercuri, liderii Coaliției de guvernare și reprezentanți ai magistraților pentru continuarea discuțiilor cu privire la pensiile speciale. Statul român poate pierde peste 200 de milioane de euro dacă nu adoptă reforma care modifică pensiile din justiție.
Spitalul Pediatric Monobloc va fi realizat indiferent de sursa de finanțare. „Sper ca guvernanții să înțeleagă necesitatea investiției în Sănătate. Dacă va fi nevoie, vom apela la un credit sau vom emite o nouă emisiune de obligațiuni pentru acest proiect”, spune Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.