În decembrie, România înregistrează cel mai mare preț pentru carnea de porc din statele Uniunii Europene. Costurile pentru acest produs au crescut cu mai bine de 50% în decurs de un an, în condițiile în care țara noastră importă masiv carne de porc pentru consum.
Efectele secetei se vor vedea, în scurt timp, la raft. Urmează noi scumpiri, iar carnea, ouăle şi laptele sunt în top. Cea mai severă secetă din ultimii 500 de ani, aşa cum a catalogat-o Comisia Europeană, a distrus milioane de hectare de cereale.
Peste 5.000 de locuințe au fost vândute în județul Cluj în primele șase luni ale anului, în scădere cu 11% față de anul trecut, arată datele Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).
Prețul apartamentelor de vânzare în Cluj a înregistrat o creștere în luna mai, atât la locuințele vechi cât și cele noi. Unele locuințe din Cluj-Napoca s-au vândut luna trecută cu 2.456 de euro pe metru pătrat util.
Guvernul din Bulgaria a anunțat un pachet de măsuri anticriză, inclusiv eliminarea TVA pentru pâine timp de un an, scăderea TVA la încălzire și gaze pentru gospodării și reducerea prețului la benzină.