Economie
Prețuri mai mari pentru biletele de tren din 1 august. Scumpirea va fi de până la 4,5 lei.
Din cauza creșterii TVA de la 19% la 21%, la 1 august, prețurile biletelor de tren se vor scumpi cu până la 4,5 lei.

Majorarea cotei de TVA de la 19% la 21% va crește prețul biletelor de tren cu până la 4,5 lei, potrivit unui comunicat transmis, marți, de CFR Călători.
Actualizarea tarifelor se aplică de către toți cei șase operatori feroviari, Societatea Națională CFR Călători și alți cinci operatori feroviari privați.
CITEȘTE ȘI:
Localurile și hotelurile din Cluj, lovite de noile taxe de la 1 august. „Ne vom strădui să supraviețuim” / „Restaurantele încep să închidă”.
Biletele de tren, mai scumpe cu până la 4,5 lei din 1 august
Practic, arată CFR Călători, majorarea prețurilor biletelor la clasa a II-a va fi de maximum 3 lei, iar la clasa I creșterea va fi de până la 4,5 lei, aceste valori maxime fiind atinse în cazul trenurilor IC pentru zone kilometrice de peste 600 km.
„În prezent, atât CFR Călători cât și operatorii privați de transport feroviar de călători care efectuează servicii publice în baza contractelor de servicii publice aplică tarifele de deservire generală aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 1.039/2024 privind aprobarea tarifelor care pot fi percepute de operatorii de servicii publice pentru serviciile de transport feroviar public de călători care fac obiectul obligației de serviciu public, cu modificările și completările ulterioare”, se arată în comunicat.
Pe site-ul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, este postat în procedura de transparență decizională un ordin de ministru pentru modificarea Ordinului 1.039/2024, măsură care, potrivit CFR Călători, vine în sprijinul redresării și echilibrării activității economice a tuturor operatorilor de transport feroviar de călători din România.
Pentru o călătorie cu trenurile Intercity, în funcție de distanța parcursă, tarifele pleacă de la 18 lei (clasa I) sau 12,5 lei (clasa a II-a), pe o distanță de până la 10 kilometri. Pentru distanțe între 161 și 180 km, prețurile propuse sunt de 106,5 lei (clasa I) și 71,5 lei (clasa a II-a), între 351 km și 400 km - 187,5 lei (clasa I) și 121 lei (clasa a II-a) iar între 901 și 1000 km - 309 lei (clasa I) și 212,5 (clasa a II-a).
Tarifele pentru o călătorie cu trenurile Interregio pornesc de la 14,50 lei (clasa I) și 11 lei (clasa a II-a) pentru distanțe între 1 și 10 km, și ajung la 92,50 lei (clasa I) și 62,50 lei (clasa a II-a), pentru distanțe între 161 și 180 km, 163 lei (clasa I) și 105 lei (clasa a II-a) între 351 km și 400 km și între 268,5 lei (clasa I) și 185 lei (clasa a II-a) pentru distanțe între 901 și 1000 km.
Pentru o călătorie cu trenurile din categoria Regio, exemple de tarife sunt: 6 lei (clasa I) și 5 lei (clasa a II-a) pentru distanțe de 1 - 10 km, 52,5 lei (clasa I) și 33,5 lei (clasa a II-a) pentru distanțe între 161 și 180 km și 101,5 lei (clasa I) și 64 lei (clasa a II-a) între 351 km și 400 km.
Tariful pentru rezervare loc va rămâne la 6 lei la trenurile InterCity, indiferent de clasă, și tot 6 lei va fi și pentru trenurile Interregio, unde până acum 6 lei era tariful maxim pentru peste 500 km.
Biletele de tren s-au scumpit și anul trecut
În ceea ce privește vagoanele de dormit, suplimentul pentru cabina single va costa 239,5 lei (de la 235,50 lei), indiferent de distanță. Suplimentul pentru pat într-o cabină cu două locuri va fi tarifat cu 127,5 lei (de la 125,5 lei), iar în cabina cu trei locuri va fi de 106,5 lei (de la 104,5 lei). La vagoanele cușetă, tariful pentru un pat într-o cabină cu patru locuri va crește la 83 lei (de la 81,5 lei), iar într-o cabină cu șase locuri va ajunge la 61,5 lei (față de 60,5 lei).
Ultima dată, prețul biletelor de tren a crescut în 15 decembrie 2024, cu 4,6%.
Societatea de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. este operatorul național feroviar de pasageri care efectuează transportul public de călători pe calea ferată.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: