Lucrările avansează în teren la Spitalul Pediatric Monobloc. Construirea efectivă a structurilor aferente viitorului spital ar putea fi realizată în acest an: „Proiectul va ridica standardele sistemului medical din întreaga regiune”, spune Radu Rațiu, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj.
„Părinții trebuie să-și crească copiii, nu platformele”, a declarat, miercuri, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care anunță lansarea aplicației ce va permite verificarea vârstei copiilor pe rețelele sociale.
Viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Dan Tarcea a atras atenția asupra fenomenului de cerșetorie organizată și a precizat că, de multe ori, prin sprijinul oferit, de fapt, oamenii susțin neintenționat un sistem care exploatează oamenii vulnerabili.