Studenții Facultății de Matematică și Informatică a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) au obținut patru medalii de argint și de bronz la Balcaniada Studențească de Matematică SEEMOUS 2025.
Un nou succes remarcabil a fost înregistrat de un elev din Cluj, Aran Jumolea, care a obținut premiul I la prima ediție a Concursului Național de Matematică – Wenford Math Challenger.
Simona Halep, fost număr 1 mondial și cea mai valoroasă jucătoare de tenis a României, și-a anunțat oficial retragerea din cariera competițională în cadrul Transylvania Open WTA 250.
România este condusă de Bulgaria cu scorul de 2-1, în turul I al play-off-ului Grupei Mondiale I a Cupei Davis, după ce perechea Victor Cornea/Gabi Adrian Boitan a fost învinsă de cuplul Aleksandar Donski/Piotr Nesterov cu 6-3, 6-3, sâmbătă.
Elevii care au participat individual şi au obţinut premii la competiţiile şcolare naţionale şi internaţionale vor beneficia de stimulente financiare în funcţie de performanţele obţinute, urmând ca un elev care obţine medalie de aur, cu punctaj absolut, la o astfel de competiţie, să fie premiat cu 20.000 de lei.