Clipe emoționante, pline de mișcare și energie, pentru studenții Universității „Dimitrie Cantermir” din Cluj la Crosul Universităților Clujene: tinerii au participat la o cursă de neuitat, care a îmbinat sportul, distracția și spiritul academic.
România a obținut șase medalii și o mențiune în cadrul competiției desfășurate în Coreea de Sud: unul dintre premii a ajuns la Cluj, fiind câștigat de Bogdan Rusea, elev al Colegiului Național „Emil Racoviță”.
Crosul Universităților Clujene, eveniment desfășurat în cadrul Zilelor Clujului, a adunat sute de participanți la start. „Haideți să facem mișcare! Să facem din mișcare un stil de viață sănătos”, a transmis primarul Emil Boc.
Atenție, șoferi! Circulația pe mai multe străzi din centrul Clujului va fi restricționată sâmbătă, 16 mai, cu ocazia desfășurării competiției „The Color Run”.
Cineaști aflați la primul sau al doilea lungmetraj din carieră concurează pentru trofeele competițiilor internaționale ale celei de-a 25-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care se desfășoară la Cluj-Napoca între 12 și 21 iunie.
● Elevii din clasele II–VII din întreaga țară se pot înscrie până pe 20 mai 2026 la ediția din acest an a olimpiadei.
● „Natura dintre Ape” aduce biodiversitatea mai aproape de copii și îi invită să descopere lumea ecosistemelor
● Competiția educațională se extinde pentru prima dată la nivel național și devine, din acest an, un proiect derulat sub umbrela Veolia România
Castelul Bánffy din Răscruci este singurul proiect din România distins cu Premiul European pentru Patrimoniu – Europa Nostra 2026. De altfel, clujenii și iubitorii de artă și patrimoniu sunt îndemnați să voteze pentru ca obiectivul din Răscruci să obțină inclusiv Premiul publicului.