17 unități de învățământ din Cluj sunt în proces de modernizare, în baza proiectelor europene derulate de Primărie. Din septembrie, 6.700 de elevi vor începe studiile în școli moderne. „Prin contribuția clujenilor, dar și prin fondurile europene, putem asigura un act educațional de calitate la Cluj”, spune primarul Emil Boc.
Primarul Emil Boc a vizitat târgul „Produs de Cluj”, unde a testat o unealtă tradițională veche de 100 de ani, amintindu-și de copilărie și apreciind meșteșugurile locale.
Lacul Chios din inima Parcului Central al Clujului oferă, în aceste zile, o imagine de poveste: perechea de lebede care își are cuibul aici a fost zărită plimbându-se pe apă cu puii săi, spre încântarea vizitatorilor.
Delgaz Grid modernizează circa 2 kilometri din rețeaua de gaze naturale de pe strada Clinicilor din municipiul Cluj-Napoca. Având în vedere începerea lucrărilor, de luni, 23 iunie, vor fi impuse mai multe restricții de circulație.