Peste 870 de candidați vor susține, la Cluj, examenul național de Bacalaureat, sesiunea august 2026, în centrele de examen dedicate. Calendarul probelor.
Cei patru elevi din județul Cluj care au obținut media 10 la examenul de Bacalaureat 2026, sesiunea de vară, au fost premiați de ÎPS Andrei, Mitropolitul Clujului.
Rezultatele finale la Bacalaureat 2026 au fost publicate, duminică, de Ministerul Educației. Județul Cluj are cea mai mare rată de promovare la nivel național și patru medii de 10.
Clujul universitar continuă să fie un punct de atracție pentru elevii din țară pentru un parcurs academic susținut, care să le ofere perspective profesionale serioase. „Am ales Clujul deoarece iubesc orașul”, spune Bianca, una dintre cele trei eleve din județul Iași care au obținut media 10 la examenul de Bacalaureat 2026.
Clujul are cea mai bună rată de promovare la examenul de Bacalaureat la nivel național, iar după cum arată deputatul Ovidiu Cîmpean, în ultimii ani, peste 200 de milioane de euro au fost investiți în infrastructura educațională din municipiu: „Rezultatele arată un lucru simplu: investițiile în educație contează”, spune parlamentarul liberal.
Viceprimarul municipiului Cluj-Napoca Dan Tarcea a spus că rata de promovabilitate obținută în județul Cluj, cea mai mare din România, la Bacalaureat 2026, confirmă seriozitatea și munca unei comunități care pune accent pe educație.
Elevii care au susținut examenul de Bacalaureat sunt tot mai aproape de aflarea primelor rezultate. Ministerul Educației anunță că procesul de corectare este aproape gata, iar la unele probe evaluarea s-a încheiat deja.