Un teren de aproape 4.000 de metri pătrați de pe strada Frunzișului ar putea fi transformat într-o zonă mixtă de locuire și funcțiuni comerciale.
Două posturi sunt scoase la concurs la Serviciul autorizări costrucții din cadrul Direcției de urbanism din Cluj-Napoca.
Unul dintre conacele aristocrației transilvănene, aflat de ani buni în paragină, urmează să fie restaurat și reintrodus în circuitul turistic.
Primarul stațiunii Sinaia, Vlad Oprea, a fost adus, joi, la DNA, pentru a fi audiat într-un dosar de corupție.
Numărul autorizațiilor de construire emise în județul Cluj a crescut în luna septembrie 2024.
„Black Friday” la Consiliul Judeţean Cluj. Pot fi obţinute autorizații de construire și certificate de urbanism în maxim 24 ore!
Lucrările pe primul tronson al centurii metropolitane a Clujului vor începe vineri, 24 mai. Anunțul a fost făcut de către primarul Emil Boc.
Numărul autorizațiilor de construire emise în județul Cluj a scăzut considerabil în anul 2023 comparativ cu 2022.