Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan a fost adoptată în Parlament, cu 281 de voturi „pentru”. Liderul AUR, George Simion, a reacționat imediat după vot.
Deputatul PNL Ovidiu Cîmpean susține că liberalii continuă reformele, în timp ce PSD și AUR ar încerca să destabilizeze guvernarea prin moțiunea de cenzură.
Primarul Clujului, Emil Boc, a făcut o analiză amplă a actualei situații politice, criticând atât cadrul constituțional, cât și modul în care partidele gestionează negocierile.
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, anunță că după încheierea crizei guvernamentale, Banca Centrală va înainta autorităților un memorandum privind tezaurul României de la Moscova. Astfel, noua „strategie” trebuie să țintească dincolo de ciclurile electorale și calculele politice pentru recuperarea acestuia.
După decizia PSD de retragere a sprijinului politic pentru Ilie Bolojan, Victor Ponta propune deschiderea negocierilor cu partidul AUR, semnalând totodată că o colaborare PSD-USR este practic imposibilă: „O pace strâmbă e mai bună decât un război drept”, spune fostul lider social-democrat.