De la 1 septembrie, Comisia Europeană impune restricții la transportul lichidelor peste 100 ml în bagajele de mână pe aeroporturile din UE.
Jumătate din zborurile aeriene din întreaga Europă au avut întârzieri în această vară, atât la decolare, cât și la aterizare, iar problema este departe de a fi rezolvată.
Aeroportul Internațional Cluj sărbătorește pasagerul cu numărul 2 milioane în anul 2024 pentru a șasea oară în istoria sa.
Doar trei aeroporturi din România au depășit borna de 1 milion de pasageri în primele 6 luni ale anului, Aeroportul Cluj fiind unul dintre ele.
Staţia „Traian Vuia Nord” va fi suspendată temporar începând de joi, 25 iulie. Vor fi demarate lucrări pe şosea pentru Park&Ride-ul de la Aeroport.
Pentru a treia oară luna aceasta au fost înregistrați 10.000 de pasageri într-o singură zi la Aeroportul Internațional Cluj.
Dan Tarcea, viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, a verificat în teren lucrările la obiectivul Park & Ride.
Aeroportul Internaţional Cluj anunţă că o nouă companie va opera, în permieră, zboruri spre Antalya.