Ştiri din Transilvania

Clujul, legat de Autostrada Transilvania în 2021. Cum rezolvă traficul Centura Metropolitană?

Odată cu rezultatele finale ale alegerilor locale, Emil Boc, proaspăt reales la cârma Primăriei municipiului Cluj-Napoca, este încrezător că va continua colaborarea bună cu edilii-șefi din Zona Metropolitană în vederea construirii Centurii Metropolitane.

Clujul, legat de Autostrada Transilvania în 2021. Cum va rezolva traficul Centura Metropolitană?

 

 


În luna iulie, Emil Boc preciza că a discutat deja și a bătut palma cu aleșii comunelor Gilău, Apahida și Florești, toți edilii fiind de acord cu includerea comunei Baciu, reprezentată de Balázs János, reconfirmat de băceni, în asocierea pentru Centura Metropolitană. Acum, odată cu alegerea lui Gelu Topan (PNL) la șefia Primăriei comunei Gilău, Boc este convins că proiectul Centurii Metropolitane va merge „ca uns”.

 


„Întotdeauna am colaborat cu oricine era ales, mă bucur că, la Gilău, colegul meu a câștigat primăria, la Florești, la fel, avem un coleg nou de la PNL, Bogdan Pivariu, un tânăr dinamic, foarte bun. La Apahida, cu domnul Fati am avut și în trecut o colaborare bună, o vom avea în continuare. La fel și la Baciu, cu domnul Balázs mergem mai departe. Nu sunt probleme, pentru că la capitolele astea lucrurile ne unesc, toți vrem să nu mai fie aglomerație insuportabilă în Florești, în Baciu”, a declarat edilul, joi dimineață, la un post local de radio.

Centura Metropolitană, „o nebunie de proiect”

Având în vedere anvergura proiectului, Emil Boc admite că Centura Metropolitană atinge aspecte delicate, cum ar fi „tăierea” în două a Pădurii Făget. Deputatul independent de Cluj Adrian Dohotaru și-a manifestat nemulțumirea că vor fi „rase” cel puțin 57 de hectare de pădure, potrivit estimărilor conservatoare. Cu toate acestea, edilul-șef este ferm convins că se vor găsi soluții pentru a proteja aria naturală.


„Făgetul este o zonă complicată. Nu se vede nimic în teren, acum este partea de proiectare, de identificare a proprietăților, de studii geotehnice... gândiți-vă că pe partea asta de sud sunt multe conexiuni cu orașul”, a comentat Emil Boc, declarând că, deși infrastructura legată de centurile ocolitoare intră în atribuția Guvernului, administrația locală și-a asumat lansarea fazelor incipiente ale proiectului.

„Când vorbesc de această Centură Metropolitană... nu este un proiect ușor. Trece prin Făget, trebuie să ai discuții despre respectarea legii în materie de mediu, pădure, exproprieri, este o nebunie de proiect ca greutate. (...) Teoretic, nu ar fi treaba noastră, cei din Guvern ar trebui să facă proiectele astea, noi am luat o sarcină suplimentară, să facem toate aceste exproprieri, documentații tehnice, avize, autorizații de construire ca să putem utiliza banii europeni”, a explicat Boc.


Clujul, legat de Autostrada Transilvania în 2021?

Referitor la conexiunea Clujului cu Autostrada Transilvania, primarul a dezvăluit că acest proiect este „în ultima etapă”, având în vedere rezolvarea contestației după o decizie a Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) privind drumul expres ce va lega Autostrada Transilvania (zona Turda) de drumul național 1 (zona Mărtinești).

Drumul Expres pentru realizarea conexiunii A3 cu DN1 – zona Mărtinești este un proiect prioritar în Strategia de Dezvoltare Rutieră a Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, având scopul de a degreva traficul din Turda și reducerea distanței dintre Cluj-Napoca și A3, respectiv Autostrada A10 Sebeș-Turda.


„Anul viitor ar putea fi gata. Sunt 7 km de la Mărtinești la Autostrada Transilvania, prin care scoatem tot traficul care astăzi se descarcă la Nădășelu și merge prin Baciu, după aia pe Bulevardul Muncii ca să meargă la Bistrița sau Baia Mare. Acel trafic nu va mai intra prin Cluj, dar lacurile acelea de la Mărtinești trebuie ocolite, este un proiect dificil”, a recunoscut Boc.

CITEȘTE ȘI:

O nouă centură ocolitoare va fi construită în județul Cluj

 

A fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția tronsonului Nădășelu - Zimbor din Autostrada Transilvania - FOTO

 

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter