Miercuri, 20 iulie, creştinii ortodocşi prăznuiesc sărbătoarea Sfântulului Prooroc Ilie. El este cunoscut ca ocrotitor al recoltelor şi aducător de ploi.
Festivalul UNTOLD, unul dintre cele mai mari cinci festivaluri ale lumii conform datelor publicate de compania de analiză Viberate se apropie cu pași repezi. Participanți din toate colțurile lumii se pregătesc să sosească în orașul din Inima Transilvaniei.
Final de Electric Castle #8: Peste 272.000 de participanți au celebrat muzica pe domeniul Castelului Banffy, la cea mai mare ediție din istoria festivalului. Festivalierii își pot cumpăra deja bilet pentru ediția următoare.
Piesa lui Aurel Tămaș, „Nu-i român ca ardeleanu”, a răsunat vineri noaptea pe scena Electric Castle interpretată de trompetistul trupei twenty one pilots.
Pe 9 iulie, cu câteva zile înainte de Electric Castle festival, peste 1.500 de angajați, colaboratori și Alumni (foști angajați) ai Cognizant Softvision s-au întâlnit la Castelul Banffy din Bonțida, România, pentru un eveniment memorabil de team-building.
Strada Andrei Șaguna a fost transformată. Asociația Daisler a donat sute de ghivece cu flori localnicilor, pe care le-au amplasat în stradă, pentru a crea în Cluj o imagine „ca-n Veneția”.
Vremea frumoasă din acest weekend este un motiv în plus pentru a fugi de aglomerația urbană. La aproximativ 62 de km de Cluj-Napoca se află Rezervația de bujori de stepă Zau de Câmpie, un loc care merită să fie vizitat cel puțin o dată în viață.