Sâmbătă, 18 mai, au început simbolic lucrările la Spitalul Regional de Urgenţă Cluj. Spitalul trebuie finalizat până în 2027 și va funcționa ca spital de urgență de nivel înalt. Primarul Emil Boc a anunţat, în cadrul evenimentului, și demararea lucrărilor la primul tronson al Centurii Metropolitane, precum şi la metrou, și lărgirea la 6 benzi a drumului Cluj-Florești, pentru a asigura accesul la Spitalul Regional de Urgenţă.
„Cluj-Napoca este orașul cu cea mai mare creștere economică din UE, este între primele 10 orașe din UE în materie de calitate a vieții și a promovării politicilor verzi, nepoluante”, a transmis primarul Emil Boc. sâmbătă, la lansarea candidaților PNL la alegerile locale din 9 iunie.
Județul Cluj s-a dezvoltat în ultimii ani din punct de vedere al infrastructurii. 1.200 de drumuri județene au fost modernizate, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, sâmbătă, la lansarea candidaților PNL la alegerile locale.
Astăzi a avut loc ceremonia de spargere a solului pentru Spitalul Regional de Urgență Cluj, care a însemnat începerea efectivă a lucrărilor la acest obiectiv.
„Spitalul Regional de Urgență Cluj va fi pentru minim 2-3 generații, un adevărat portavion al medicinii clujene, care, la braț cu UMF Cluj, trebuie să devină a doua industrie a Clujului, regională, europeană”, susține președintele PSD Cluj, Remus Lăpușan.
Clujul a fost mereu un model de dezvoltare, atât pentru regiunea de Est a Europei, cât și pentru întreaga Europă, a declarat la Cluj președintele PNL, Nicolae Ciucă, prezent la lansarea candidaților liberali la alegerile locale.
Cluj-Napoca este un exemplu pentru absorbția fondurilor europene, iar acest lucru se vede de la Bruxelles, a transmis europarlamentarul clujean Daniel Buda.
Secretarul General în Guvernul României, Mircea Abrudean, a avut cuvinte de laudă la adresa Clujului. În anul 2022, a zecea parte din tot ce a atras România a ajuns la Cluj.