Administrație
Au început lucrările de reabilitare a Ansamblului „Octavian Goga” din Ciucea, investiție din bani europeni. Consiliul Județean vrea să restaureze toate castelele emblematice din Cluj.
Ansamblul muzeal „Octavian Goga” din Ciucea a intrat în etapa de reabilitare, în urma unei investiții de 80 de milioane de lei. Consiliul Județean pregătește modernizarea unei rețele extinse a obiectivelor culturale din județ, printr-un proiect multianual ambițios.
Consiliul Județean Cluj a anunțat inițierea lucrărilor de reabilitare și restaurare a ansamblului „Octavian Goga” din Ciucea.
CITEȘTE ȘI:
A fost semnat contractul de execuție a lucrărilor de reabilitare la Ansamblul „Octavian Goga” din Ciucea. Alin Tișe: „Îmbunătățim infrastructura de turism a județului Cluj”.
De altfel, proiectul include și consolidarea și punerea în valoare a Casei Ady Endre, a anexelor acesteia și a Casei Albe.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, s-a referit și la solicitările de modificare a numelui ansamblului muzeal, în contextul „Legii Vexler”.
„Am primit și răspunsul Academiei Române pe acest subiect. Lucrurile trebuie să rămână într-un normal”, a explicat președintele CJ Cluj.
Restaurarea ansamblului „Octavian Goga” din Ciucea
„Este o lucrare spectaculoasă de reabilitare și vom avea încă un obiectiv important pentru Cluj”, a declarat în cadrul unei conferințe de presă, susținute marți, președintele Consiliului Județean, Alin Tișe.
Administrația județeană desfășoară la Ciucea un amplu proiect de reabilitare, iar lucrările la Castelul „Octavian Goga” au debutat deja.
„După o perioadă lungă de proceduri, am reușit să dăm ordinul de începere a lucrărilor și, practic, lucrările au demarat deja.
Acest proiect de reabilitare a întregului domeniu a ansamblului „Octavian Goga” se va realiza prin două finanțări europene: o finanțare de circa 42 de milioane de lei și încă una de 37 de milioane de lei, deci un proiect de aproape 80 de milioane de lei”, a anunțat, marți, Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Unul dintre proiecte vizează restaurarea și consolidarea integrală a ansamblului muzeal din Ciucea, iar al doilea privește amenajările exterioare și teatrul de vară.
Inclusiv mănăstirea aflată pe domeniul ansamblului „Octavian Goga” din Ciucea ar putea intra într-un proces de restaurare, chiar dacă obiectivul nu este parte afinanțării europene obținute. În urma unui acord cu Mitropolia Clujului, mănăstirea din Ciucea ar putea fi de asemenea reabilitată.
„Am convenit cu Mitropolia, să putem face împreună lucrări și la această mănăstire, care să fie în consonanță cu proiectul integral de reabilitare a domeniului”, a adăugat Alin Tișe.
Termenul de realizare a lucrărilor este de 24 de luni pentru partea de reabilitare, iar pentru lucrările de restaurare și conservare a întregului ansamblu este de 32 de luni.
Obiectivele culturale din Cluj, inclusiv Muzeul de Artă, pe agenda Consiliului Județean
„Este vorba de o finanțare europeană obținută de Consiliul Județean, mult mai consitentă decât finanțarea de la Castelul Banffy: acolo am reușit să realizăm un proiect spectaculos, spațiul fiind vizitat de peste 10.000 de oameni în decurs de un an. Astfel, Castelul din Răscruci s-a legitimat deja ca un punct de reper în ceea ce înseamnă turismul.
CITEȘTE ȘI:
Castelul Banffy din Răscruci, premiu european pentru patrimoniu: Reintegrarea în viața comunității a unui important obiectiv cultural al Transilvaniei, apreciată de Comisia Europeană
Sper ca odată cu realizarea lucrărilor de reabilitare a Castelului „Octavian Goga”, și a altor obiective pe care le avem în plan, inclusiv Muzeul de Artă, pe care sperăm să-l cumpărăm, adică să-l dobândim în integralitate, să reușim să realizăm astfel o rețea de obiective turistice pe care le vom prinde într-un circuit important pentru județul Cluj”, a explicat Alin Tișe.
Reabilitarea castelelor din județul Cluj, proiect ambițios al Consiliului Județean
Pentru anul viitor, Consiliul Județean Cluj pregătește inițierea unui program multianual de reabilitare a castelelor de pe raza județului. Este un proiect ambițios ce ar valorifica obiectivele culturale ale Clujului:
„În 2027 vom demara un proiect județean prin care vom încerca să reabilităm toate castelele vechi pe care le au primăriile din Cluj, pentru că ele nu au resursele financiare necesare în acest sens.
Iar acolo unde nu s-a obținut finanțarea europeană, vom prinde într-un proiect al județului, la fel cum avem proiectul de întreținere a drumurilor județene, vom avea un amplu proiect de reabilitare șio modernizare a obiectivelor de acest tip.
Dacă vom reuși să realizăm câteva în fiecare an, rezultatele se vor vedea pe parcurs”, a anunțat președintele Consiliului Județean Cluj.
Alin Tișe, despre solicitarea de eliminare a numelui castelului
Președintele Consiliului Județean Cluj s-a referit și la solicitările organizațiilor non-guvernamentale de schimbare a numelui ansambului „Octavian Goga” de la Ciucea.
CITEȘTE ȘI:
Biblioteca „Octavian Goga” și strada Radu Gyr, pe lista de schimbare. „Legea Vexler” lovește Clujul.
„Da, este și un proces. Avem înregistrate mai multe petiții, noi am cerut poziția Academiei Române, am primit și un răspuns legat de această denumire: poziția lor este că nu avem de ce să schimbăm denumirea. Explicația Academiei Române este clară. Acesta a fost și răspunsul nostru pe care l-am oferit la solicitările făcute în acest sens.
Dacă va exista o sentință, care ne va spune altceva, vom vedea.
Părerea mea este că lucrurile trebuie să rămână într-un normal, așa cum este astăzi și a fost mereu, astfel încât să ne vedem de treabă. Nu văd un subiect de dezbatere.
Și la Biblioteca Județeană „Octavian Goga” am primit aceeași solicitare. Le-am răspuns: nu inventăm istoria, nici nu suntem în postura de a face analiza cu privire la activitatea politico-administrativă a personajului politic de atunci Octavian Goga.
Dacă instituțional, organismele care trebuie să ne spună acest lucru, vor considera că există o problemă cu această denumire, vom analiza în Consiliu. Dar nu văd o probemă astăzi”, a explicat Alin Tișe.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
