Administrație

Apa, un lux în Feleacu? Oamenii, lăsați zile întregi fără apă pe caniculă. Cine e de vină?

Oamenii care locuiesc în Feleacu se plâng că de zile întregi nu au apă potabilă. Ei susțin că autoritățile nu fac nimic în ciuda numeroaselor sesizări primite.

Apă la robinet. Sursa foto depositphotos.com Apă la robinet. Sursa foto depositphotos.com

 

Pe caniculă și cu temperaturi depășind constant 30 de grade Celsius, locuitorii din Feleacu susțin că nu au strop de apă. Ei nu înghit povestea că lipsa apei e cauzată de udatul grădinilor și susțin că, de fapt, problema ar fi la sistemul de racordare care ar fi subdimensionat.


Citiți știrile monitorulcj.ro și pe Google News

„În luna iunie, cumulat, au fost 7 zile în care nu am avut deloc apă curentă plus toată luna iulie. De la mijlocul lunii iunie am avut 2 zile fără apă, apoi 3 zile cu apă, apoi din nou 3 zile fără apă, apoi 2 zile cu apă, iar acum din 30 iunie până în acest moment (5 iulie) nu avem strop de apă”, a transmit un cititor monitorulcj.ro care locuiește în Feleacu.

Acesta susține că „problemă nu e că își udă oamenii grădinile, așa cum invocă cei de la dispeceratul Companiei de Apă Someș S.A., ci proiectul de racordare foarte prost făcut”. 


„Casele care sunt poziționate în punctele mai înalte ale comunei ar fi trebuit să fie racordate prin pompare și nu prin cădere așa cum este în situația noastră de exemplu. Se dau avize de racordare la rețeaua de apă, însă nu se ia în calcul că bazinele trebuie dimensionate având în vedere extinderea comunei. Dacă se consumă mult, înseamnă că se și încasează mult. Însă nu se investește deloc în infrastructura rețelei de apă, deși este cât se poate de clar că bazinul actual nu mai face demult față”, spune acesta.

Oamenii din Feleacu zic că au transmis numeroase sesizări atât la Compania de Apă, cât și la Primărie, iar autoritățile își pasează vina.


„Nimeni nu face nimic, deși am făcut numeroase sesizări. Compania de Apă dă vina pe Primărie și viceversa. Până ce se află responsabilul, noi stăm fără apă...”, a conchis cititorul.

În replică, reprezentanții Companiei de Apă Someș spun că în cursul zilei de astăzi la robinetele din Feleacu curgea apă.


„Azi dimineață curgea apă la robinet în comuna Feleacu. În perioadă normală, Feleacu nu a avut probleme cu lipsa apei. Este din cauză că se udă grădinile și nu din alte cauze. Sunt locuri în care consumul a crescut și de 6,7 ori. În condiții normale, sistemul face față”, a comentat Lucian Croitoru, purtător de cuvânt la Compania de Apă Someș.

CITEȘTE ȘI:

Apa potabilă și canalizarea se scumpesc la Cluj de la 1 iulie! Anunțul făcut de Compania de Apă

Locuitorii din Chinteni au rămas fără apă potabilă, pe caniculă! Rețeaua de alimentare nu mai face față. Se iau măsuri în regim de urgență

Clujenii ar putea rămâne FĂRĂ APĂ: "REDUCEȚI consumul de apă potabilă pentru agricultură"

abonare newsletter